Domeniul Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei

Specializarea Sisteme Inteligente - Masterat de cercetare

Misiunea programului de studiieste formarea resurselor umane înalt calificate pentru cercetare-dezvoltare şi învăţământ superior. Durata programului de studii este de 3 semestre şi la finalizare se obţin 90 de credite.
Domeniul de competenţă al absolvenţilor se referă la ingineria sistemelor software inteligente, fiind vizate două categorii profesionale:

  1. asistent de cercetare-dezvoltare de sisteme software inteligente
  2. consultant/expert în informatică.

Planul de învăţământ al programului de studii cuprinde discipline de sinteză şi de aprofundare cu tematică din Inteligenţa Artificială.
Programele analitice ale disciplinelor sunt în concordanţă obiectivele pedagogice urmărite prin Planul de învăţământ.
Fişa programului de studii specifică ponderea activităţilor didactice şi competenţele ce vor fi dobândite de studenţi în urma parcurgerii acestui program de studii.

Programul de masterat Sisteme Inteligente oferă cadrul necesar pentru formarea de experţi în informatică, capabili să efectueze activităţi de cercetare-dezvoltare în ingineria sistemelor software inteligente.


Specializarea Tehnologii Informatice Avansate - Masterat profesional

Misiunea programului de studii CTI-TIA-M constă în transmiterea de cunoştinţe şi formarea de competenţe avansate în domeniul calculatoarelor şi al tehnologiei informaţiei.

Programul se adresează specialiştilor cu pregătire superioară în informatică şi calculatoare, care proiectează, dezvoltă sau utilizează instrumente software sau tehnologii informatice complexe.
Domeniul de competenţă al absolvenţilor se referă la tehnologia informaţei aplicată în mediul organizaţional, de producţie sau de cercetare şi vizează următoarele categorii de activităţi profesionale:

  1. concepţia, dezvoltarea, modelarea şi utilizarea sistemelor software sau tehnologiilor informatice
  2. administrare, configurare şi integrare sisteme software în mediul organizaţional
  3. consultanţă în informatică în diverse domenii ale activităţii ştiinţifice sau socio-economice.

Planul de învăţământ al programului de studii cuprinde discipline de sinteză şi de aprofundare cu tematică din Tehnologia Informaţiei.
Programul de masterat profesional Tehnologii Informatice Avansate asigură însuşirea cunoştinţelor de specialitate şi formarea de competenţe în concordanţă cu standardele din spaţiul universitar european.


Specializarea Tehnologii şi Aplicaţii Informatice - Masterat complementar

Misiunea programului de studii CTI-TAI-M constă în transmiterea de cunoştinţe şi formarea de competenţe într-un domeniu esenţial al societăţii moderne, cel al calculatoarelor şi al tehnologiei informaţiei.

Programul se adresează specialiştilor cu pregătire superioară în domeniul ştiinţific, socio-economic sau cultural, care utilizează instrumente software sau tehnologii informatice moderne în activitatea curentă, dar nu posedă o calificare atestată în acest sens.
Domeniul de competenţă al absolvenţilor se referă la tehnologia informaţei aplicată în mediul organizaţional, de producţie sau de cercetare şi vizează următoarele categorii profesionale:

  1. asistenţă şi participare în concepţia, dezvoltarea, modelarea şi utilizarea sistemelor sau tehnologiilor informatice
  2. consultanţă în informatică aplicată în diverse domenii ale activităţii ştiinţifice sau socio-economice.

Planul de învăţământ al programului de studii cuprinde discipline de sinteză şi de aprofundare cu tematică din Tehnologia Informaţiei.
Programele analitice ale disciplinelor sunt în concordanţă obiectivele pedagogice urmărite prin Planul de învăţământ.
Fişa programului de studii specifică ponderea activităţilor didactice şi competenţele ce vor fi dobândite de studenţi în urma parcurgerii acestui program de studii.

Programul de masterat Tehnologii şi Aplicaţii Informatice asigură însuşirea cunoştinţelor de specialitate şi formarea de competenţe în concordanţă cu standardele din spaţiul universitar european.